Cuvintele ”Te iubesc” şi ”Iartă-mă” sunt cel mai greu de spus.

Cuvintele ”Te iubesc” şi ”Iartă-mă” sunt cel mai greu de spus. Dar cele sincere. E greu să recunoşti că ai sentimente speciale faţă de o persoană, mai ales dacă nu eşti sigură că acestea sunt reciproce. E greu să-ţi ceri iertare, să recunoşti că ai greşit.
Dar… ”Te iubesc” are o însemnătate atât de mare. Este o afirmaţie cu o mare încărcătură sentimentală. În general, am observat că oamenilor le este foarte greu să spună aceasta. În special celor care cred că sunt puternici. În special celor care nu doresc să piardă contactul cu realitatea nici măcar o secundă.
Totuşi…nimic nu este mai demn de admirat şi mai frumos decât a avea curajul să îi spuni unei persoane ce simţi pentru ea. De a avea curajul să mergi la acea persoană, să îndrăzneşti să te uiţi adânc în ochii ei şi să-i spui clar şi răspicat ”Te iubesc”. Atât de multe probleme s-ar rezolva pe lume dacă am avea curajul să ne recunoaştem sentimentele şi să le împărtăşim! A spune ”Te iubesc” cuiva nu este o slăbiciune, este un lucru pe care oamenii cei mai puternici îl fac!

Vorbele sunt punţile de legătură între oameni

Vorbele sunt punţile de legătură între oameni, ar spune cineva. Aş fi de acord. În general, toate probleme sunt provocate din lipsa comunicării. Nu mai avem timp să stăm să discutăm, să ne spunem sentimentele, trăirile şi ofurile. Facem totul pe fugă şi lăsăm comunicarea tot mai în spate.
Soţul îşi părăseşte soţia pentru că pur şi simplu nu mai comunică. Soţia îşi părăseşte soţul pentru că el e prea ocupat ca să o mai poată asculta şi pe ea. Părinţii îşi bat copiii fără să se mai intereseze şi de partea lor de poveste. Copiii pleacă de acasă pentru că nu se pot înţelege cu părinţii. Angajaţii sunt nemulţumiţi pentru că au impresia că pe ei nimeni nu-i ascultă, şefii sunt irascibili pentru că nu au timp să comunice cu nimeni. Am devenit mono silabici, uneori ne înţelegem doar din gesturi şi lăsăm cuvintele deoparte. Ni se pare mai important un telefon decât propriul copil. Ni se pare mai interesant un meci de fotbal decât nevasta care plânge. E mai bună o telenovelă decât un soţ nemulţumit. Încet, încet ne cufundăm în ceva nedefinit, fără cuvinte.
Vrem soluţii. Vrem să ştim de ce ni se destramă căsnicia. De ce copiii nu ne mai ascultă şi de ce părinţii nu ne înţeleg. Angajaţii îşi dau demisia în grup şi toată lumea ne ocoleşte. DE CE? Căutăm răspunsuri. Mergem la psihologi, la biserici şi la vrăjitori încercând să ne regăsim. Avem un strigăt mut al disperării. NU MAI COMUNICĂM! Acolo greşim!

Comment, Message,Graphics, Scrap,Text maker, creators, generators for Facbook, Myspace, Orkut, Hi5, Bebo, Friendster and other Social networks

Comment, Message,Graphics, Scrap,Text maker, creators, generators for Facbook, Myspace, Orkut, Hi5, Bebo, Friendster and other Social networks

Dragostea

          

                 Dragostea nu raneste pe nimeni. Si daca simti ca ai fost  ranit de dragoste, atunci altceva din tine, ceea ce a fost  ranit nu este aspectul iubirii, ci un altul. Daca nu vei intelege acest lucru, vei continua sa te invarti in acelasi cerc. Ceea ce numesti dragoste poate sa ascunda multe lucruri lipsite de dragoste pe care le tii ascunse in tine – mintea omeneasca a fost foarte isteata, foarte inventiva, cand a fost vorba sa ii insele pe altii si sa se insele pe ea insasi. Mintea atribuie etichete frumoase unor lucruri urate, incercand sa-ti acopere ranile cu flori. Acesta este unul dintre primele lucruri carora trebuie sa te adresezi, daca vrei sa intelegi ce este dragostea.

“Dragostea”, la modul in care este folosit in mod obisnuit acest cuvant de catre oameni, nu este dragoste, ci placere. Iar placerea este destinata sa creeze durere, pentru ca a dori pe cineva ca pe un obiect inseamna sa ofensezi persoana respectiva. Este o insulta, este violent. Cand te apropii de cineva manat de dorinta trupeasca, cata vreme vei putea sa pretinzi ca este vorba de dragoste? A privi un om cu placere trupeasca inseamna sa o reduci pe acea persoana la statutul de bun de consum. Nimanui nu-i place sa fie folosit; este cel mai urat lucru pe care i-l poti face cuiva. Nimeni nu este o marfa, nimeni nu este un mijloc de atingere a unui scop.Aceasta este deosebirea dintre placerea trupeasca si dragoste. Placerea trupeasca uzeaza de celalalt pentru indeplinirea propriilor dorinte. Celalalt este doar uzitat, iar cand utilizarea este completa, poti sa-l arunci deoparte. Nu-ti mai este de niciun folos; si-a implinit menirea.

Dragostea este exact opusul: respectarea celuilalt ca scop in sine, in ceea ce te priveste pe tine insuti. Cand iubesti pe cineva ca scop pentru tine insuti, nu exista senzatie de durere; experienta aceasta te imbogateste. Dragostea imbogateste pe oricine.

Sotii spun ca isi iubesc sotiile, insa este vorba numai despre dominare. Sunt atat de gelosi, atat de posesivi, cum pot sa iubeasca? Sotiile sustin ca-si iubesc sotii, dar douazeci si patru de ore pe zi le fac viata un iad; prin toate mijloacele cu putinta isi reduc sotii la ceva urat. Sotul tinut sub papuc este un fenomen urat.

In forma ei cea mai pura, dragostea inseamna impartasirea bucuriei. Nu cere nimic in schimb, nu asteapta nimic, si atunci cum poti suferi? Cand nu te astepti la nimic, nu exista posibilitatea de a suferi. In schimb, orice vine este binevenit si, daca nu vine nimic, este bine si asa. Bucuria ta a fost aceea de a da, nu de a primi. Mai mult poti sa iubesti la mii de kilometri distanta; nici macar nu este nevoie sa fii prezent fizic.

Dragostea este un fenomen fizic; placerea carnala este fizica. Ego-ul este psihologic; dragostea este sprirituala. Alfabetul dragostei este acela pe care va trebui sa-l inveti. Va trebui sa incepi cu inceputul, de la zero; altfel vei avea de suferit de fiecare data. Si reaminteste-ti, cu exceptia ta, nimeni altcineva nu este raspunzator. Numai tu poti sa te ajuti.Dragostea poate sa faca din viata ta o mare sarbatoare – insa numai dragostea, nu si placerea trupeasca, nu si ego-ul, nu si posesivitatea, nu si gelozia, nu si dependenta.

MITURI DESPRE IUBIRE

Mit – Avem nevoie de altcineva pentru a fi compleţi.

Fapt – Suntem compleţi în interiorul nostru. Să simţi asta înseamnă să fii conştient(a).

 

Mit – Trebuie să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine.

Fapt – Trebuie să ne iubim mai întâi pe noi pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Şi nu-i putem iubi mai mult decât pe noi înşine.

 

 Mit – Avem nevoie de relaţii intime pentru a experimenta dragostea.

Fapt – Lumea e plină de oameni şi creaturi şi cauze care vor primi dragostea noastră şi care ne vor permite să experimentam bucuria de a iubi.

 

Mit – Există o limită la cât de mult poţi iubi.

 Fapt – Dragostea este în expansiune: cu cât oferi mai mult, cu atât eşti mai capabil(a) să iubeşti. Limita eşti doar tu!

 

Mit – Dragostea poate răni.

Fapt – Doar egoul nostru poate fi rănit. Sufletul nostru nu poate fi rănit atunci când oferă dragoste, chiar dacă această dragoste nu ne este împărtăşită. Când te simţi rănit(a), nu dragostea te-a rănit, nu iubirea, ci neînţelegerea ei. Ceilalţi nu sunt posesiunea noastră!

 

Mit – Dragostea necondiţionată înseamnă să stai cu cineva chiar dacă acea persoană îţi face rău.

Fapt – A părăsi o relaţie care îţi provoacă durere este tot un act de dragoste. Trebuie să te iubeşti pe tine însuţi suficient de mult pentru a ieşi dintr-o relaţie care nu merge. Această e cea mai bună dovadă de dragoste pe care o poţi face pentru binele tuturor celor implicaţi.

 

Mit – Există doar o persoană şi numai una perfectă pentru noi.

Fapt – Dacă acceptăm acest mit, ne punem singuri piedici. Prin această convingere îi aşezam pe alţii pe un piedestal. Adevărul e că fiecare dintre noi suntem capabili să avem relaţii fericite şi împlinite, nu doar cu un singur tip de persoană. Dacă se termină o relaţie, lasă loc pentru o altă. Maeştrii spirituali se apropie de perfecţiune, căci ei sunt în armonie cu întreg Universul, primesc  căci ei sunt în armonie cu întreg Universul, primesc şi oferă dragoste necondiţionat, natural.

  

Mit – Când o relaţie se încheie, dragostea se sfârşeşte.

Fapt – Chiar dacă o relaţie se termină, dragostea pe care ai dăruit-o ţi-a îmbogăţit sufletul şi a făcut o diferenţă în lume. Acea dragoste a avut un impact care va dăinui pentru totdeauna. Dragostea nu începe şi nu se sfârşeşte cu o relaţie. Ea se experimentează, se elevează, se rafinează pe sine prin relaţii şi este aceeaşi în legătură cu toate: cu partenerul de viaţă, cu animalul favorit, cu serviciul, cu natura, cu muzică, cu dansul…

Iubirea, în funcţie de nivelul de conştiinţă al persoanei, se manifestă că dependenţa, independenţa sau interdependenţă.

Gândeşte-te puţin, când vei plecă din lumea această, tot ce iei cu ţine este dragostea şi înţelepciunea. Iar pentru a avea ce lua, trebuie să trăieşti în prezent, în dragoste şi înţelepciune. Tu trăieşti ?

Tristetea

                                                 TRISTETEA

• 
  
•      Tristetea este un sentiment normal, o emotie pe care o simtim ocazional si pe care nu ar trebui sa o negam. Ciudat sau nu, tristetea este necesara, pentru ca altfel nu am putea aprecia clipele frumoase.
• Este normal sa nu te simti bine atunci cand suferi o pierdere, cand esti dezamagita, cand viata ta se schimba. Manifestam o puternica rezistenta la schimbare, iar atunci cand simtim ca pierdem controlul, ca variabilele sunt manipulate de altcineva, ne bantuie emotii negative. Cel mai dureros este atunci cand trebuie sa ne schimbam pe noi insene.
• Daca treci printr-o perioada mai proasta, nu iti camufla sentimentele. Nu incerca sa ascunzi ceea ce simti cu adevarat, pentru ca nu vei face decat sa amani momentul izbucnirii si gandurile negre te vor intoxica.
• Daca simti ca nu poti gasi in tine resorturile necesare pentru a te ridica din nou, cere ajutorul unui prieten. Nu il vei impovara cu grijile tale, ci dimpotriva te va aprecia pentru ca ai apelat la el.
• In urma cu cateva luni imi asteptam o prietena si ea intarziase deja o ora, desi nu ii statea in fire. In momentul in care a sosit am simtit ca ceva nu este in neregula si am indraznit sa o intreb ce se intamplase. Avusese o mica dezamagire si incercase sa camufleze acest fapt plimbandu-se prin fata blocului meu si facand incercari disperate de a se calma si de a se comporta ca si cand nimic nu se intamplase.
• Nu vroia sa ma impovareze si pe mine cu problemele ei... Nu trebuie sa gandesti niciodata astfel. Simplul fapt de a vorbi cu cineva despre ce ai pe suflet te ajuta sa iti pui ordine in ganduri, sa analizezi situatia, sa intelegi mai bine. Poate nu vei primi un sfat inspirat, dar important este ca ai fost ascultata, ca ai lasat o parte din manie, din tristete sa iasa la suprafata.
• "Si maine e o zi" spunea Scarlett O’Hara. Planuieste-ti momentul in care iti "permiti" sa fii trista. Daca nu poti in clipa asta sa iti dai in vileag trairile adevarate, atunci acorda-ti cateva momente mai tarziu pentru a te descarca, dar nu amana la nesfarsit momentul. Este chiar linistitor sentimentul ca ai dreptul sa fii trista intr-un anumit interval de timp.
• Ideea de planificare te ajuta sa detii controlul chiar si asupra aspectelor negative. Discuta cu tine insati, fa-ti promisiunea ca in intervalul x iti vei reveni.
• Adeseori cauza tristetii nu este evidenta. Cei din jur observa schimbari in comportamentul tau si trag semnalul de alarma. Incearca sa depistezi cauzele care te-au determinat sa fii trista si taie raul de la radacina.
• Uneori simtim nevoia unei schimbari si devenim irascibili sau dimpotriva, schimbarea se produce, iar noi suntem ultimii care afla de ea. Poate fi vorba si de o schimbare de paradigma, o schimbare aparent brusca in modul de gandire, in modul de perceptie al lucrurilor. Nu este intotdeauna usor sa renunti la starea de dinainte, la confortul anterior schimbarii.
• Schimbarea este dificila, dar este necesara pentru dezvoltare. Nu te vei pierde pe tine daca vei vedea lucrurile altfel. Tristetea este un element normal si ea ne poate ajuta in masura in care o acceptam si o confruntam. Ai dreptul sa plangi, ai dreptul sa fii irascibila, ai dreptul sa iti exteriorizezi sentimentele, ai dreptul sa fii trista.
• Cu toate acestea, daca tristetea te acapareaza pentru o perioada mai lunga de timp, e posibil ca ea sa se transforme in depresie si atunci ajutorul unui specialist devine necesar.
• 
  
• 
  
•                                              ALUNGAND TRISTETEA
• 
  
• Consacrat ca poet, în ultimii ani Gellu Dorian părea a face un viraj brusc şi decisiv spre proză, ca mulţi alţi poeţi din generaţia sa şi următoarele. De la volumul de debutEsopia (1981) şi până la Cafeneaua Kafka (2003), Gellu Dorian pare un poet care îşi propune mereu să se (re)descopere la nivel poetic, să îşi (re)găsească vocea potrivită pentru un nou concert.
• Nu altfel se întâmplă şi în cel mai recent volum al său, Alungând tristeţea, ca Paganini, apărut anul acesta în eleganta colecţie de poezie a editurii timişorene Brumar. Structura acestui volum, deloc întâmplătoare, trebuie remarcată încă de la început, căci ea nu are sens doar editorial, ci priveşte însuşi tipul de poezie practicat aici de autor. Încadrate de un prolog şi un epilog, ca în scrierile de-acum câteva secole, se desfăşoară douăsprezece secţiuni de câte trei poeme, fiecare alcătuit, la rândul său, din câte trei catrene cu vers lung, unite prin legături mai tainice sau mai evidente, despre care vom vorbi şi noi mai departe. Volumul se bucură şi de un foarte „înţelegător” Preambul semnat de Şerban Foarţă, care dezavuează câteva din schemele poeziei lui Gellu Dorian şi trimite firele comparatiste în cele toate cele patru zări, de laCântarea Cântărilor, Carmina Burana ori François Villon până la A. Maniu şi G. Bacovia.
• Şi, într-adevăr, cum bine observă Şerban Foarţă, poemele lui Gellu Dorian au ceva dintr-un psalm, unul păgân, fireşte, plângând, iar nu celebrând erosul. Atât divinitatea, cât şi referinţele biblice adesea invocate nu îşi găsesc locul aici decât contrapunctic. Tablourile pe care le creează poetul nu au nimic sacru, decât în măsura în care metaforele religioase agravează starea interioară, a unui Iov pierdut între alcovul dezirabil şi cârciuma fatală. Amoruri pierdute, imposibile sau ratate („frustrate”, cum le numeşte Foarţă) sunt citate ca agravante, dacă nu chiar ca motive ale dezolării. E o epuizare dramatică în aceste poeme de o duritate expresionistă, ţipătul viorii paganiniene (şi-atât de păgâne) trimiţând inevitabil la cel al lui Munch. Cu toate acestea, spiritul poemelor nu e germanic, nici măcar italian, ci slav. Bântuit de stepe şi siberii interioare, sufletul trece de la un hău la altul. Lacrima, vodca şi strunele sunt singurele care populează universul real, restul fiind viziuni halucinatorii, care, prin repetiţie obsedantă, ajung să constituie însuşi nexul universului poetic. Zecile de femei ce se perindă prin poeme trimit, metonimic, la alte sute şi, de ce nu, chiar mii, pe care un Casanova adorator, veşnic îndrăgostit şi beat, le etalează deseori nu cu melancolie degajată, ci cu încrâncenare şi patimă, cu regret şi disperare. Imaginea trupului stigmatizat, a cărnii sfâşiate, revine la fel de obsedant ca şi invocarea corpului iubitei, care îşi lasă şi el adânc amprenta pe trupul şi în sufletul poetului. La fel de obsesiv revin şi alte elemente, precum cârciuma, cu votca sau vinul ei, frigul, blestemul, cenuşa, matrozul etc. Uneori, se repetă un vers întreg, plasat în toate poemele tripticului respectiv.
• Obsesia nu este transpusă doar la nivelul lexical sau imagistic, ea organizează întreg discursul poetic. Deşi au coerenţă internă, poemele – indiferent de secţiunea pe care o alcătuiesc – par a fi fragmentele unui unic poem imens şi ale cărui margini nu le-am aflat încă, sau un acelaşi poem rescris la infinit, variaţiuni imperfecte – dar „perfecte” în ele însele – ale unui poem ideal, care nu se poate scrie, ci doar imagina.
• Cităm, aproape la întâmplare, una dintre aceste variante, lăsând cititorului plăcerea descoperirii celorlalte viziuni şi a bijuteriilor pe care le conţin. Din chiar prima secţiune, intitulată Stepe, poemul 3. ca mestecenii albiţi din tinereţe: „ca mestecenii albiţi din tinereţe ne-am lăsat zăpezile pe trup/ o să-mi fie milă de-o să fie zalele-mi vreodată să le rup/ sângele din vene ca viori cu strune plânse pe o lamă de arcuş/ să se scrie peste noi blesteme când va fi să coborâm urcuş// rozioare buze moi am tot iubit cât mi-a fost să mă mai ţină vlaga/ încât nu mai ştiu ce-a fost cu mine-atunci risipit prin paturi precum iarba/ dezvelit de cer ca într-o casă de cearceafuri înflorite-n draci/ rătăcind ca pasărea uitată printre crengi şi frunze de copaci// acuma-s grămăjoare mici de busuioc adunate-n straturi într-o casă/ de sub care ies să mă mai rog doamne înc-o dată doamne mă mai lasă/ să înviu cu mii de răni pe mâini şi cu carnea toată frăgezită/ de o mie de săruturi peste sâni de femeie stepă ne-mblânzită”.
• Versurile acestui volum alcătuiesc litania unui mort încă viu sau care îşi doreşte să mai învie măcar pentru o clipă de voluptate ori ale unui viu mort încă din viaţă şi care se strecoară ca o fantomă printre amintirile chinuitoare care, cu cât mai fericite ar fi, cu atât devin mai dureroase. De aici senzaţia permanentă de frig, de linişte sepulcrală, întreruptă violent doar de arcuşul ascuţit sau de paharele sparte, melancolia sfâşietoare a celui ce nici nu se mai poate întoarce înapoi, nici nu poate reface sau reinventa fericirea.
• Cu toată recomandare din Epilog – „nu în bocete să se citească fiecare cântec ci în vers hazliu” –, căci tristeţea a fost îngropată în cuvinte, poemele sunt, de multe ori, dominate nu doar de tristeţe şi melancolie, ci de o autentică sfâşiere interioară, care cu greu poate fi abolită sau uitată de micile intruziuni „ştrengăreşti”, de trimiterile cu tentă autobiografică sau de momentele de adoratio, precum cele din descrierea părţilor celor mai expresive ale corpului feminin, din tripticul Ape.
• Ca şi Paganini, pe care îl invocă, Gellu Dorian alungă tristeţea într-o manieră specială: exhibând-o pe de-a-ntregul şi făcând-o insuportabilă.
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
• 
  
• 
  

Dragostea

• 
  
• 
• 
  
•                  Dragostea nu raneste pe nimeni. Si daca simti ca ai fost  ranit de dragoste, atunci altceva din tine, ceea ce a fost  ranit nu este aspectul iubirii, ci un altul. Daca nu vei intelege acest lucru, vei continua sa te invarti in acelasi cerc. Ceea ce numesti dragoste poate sa ascunda multe lucruri lipsite de dragoste pe care le tii ascunse in tine – mintea omeneasca a fost foarte isteata, foarte inventiva, cand a fost vorba sa ii insele pe altii si sa se insele pe ea insasi. Mintea atribuie etichete frumoase unor lucruri urate, incercand sa-ti acopere ranile cu flori. Acesta este unul dintre primele lucruri carora trebuie sa te adresezi, daca vrei sa intelegi ce este dragostea.
• “Dragostea”, la modul in care este folosit in mod obisnuit acest cuvant de catre oameni, nu este dragoste, ci placere. Iar placerea este destinata sa creeze durere, pentru ca a dori pe cineva ca pe un obiect inseamna sa ofensezi persoana respectiva. Este o insulta, este violent. Cand te apropii de cineva manat de dorinta trupeasca, cata vreme vei putea sa pretinzi ca este vorba de dragoste? A privi un om cu placere trupeasca inseamna sa o reduci pe acea persoana la statutul de bun de consum. Nimanui nu-i place sa fie folosit; este cel mai urat lucru pe care i-l poti face cuiva. Nimeni nu este o marfa, nimeni nu este un mijloc de atingere a unui scop.Aceasta este deosebirea dintre placerea trupeasca si dragoste. Placerea trupeasca uzeaza de celalalt pentru indeplinirea propriilor dorinte. Celalalt este doar uzitat, iar cand utilizarea este completa, poti sa-l arunci deoparte. Nu-ti mai este de niciun folos; si-a implinit menirea.
• Dragostea este exact opusul: respectarea celuilalt ca scop in sine, in ceea ce te priveste pe tine insuti. Cand iubesti pe cineva ca scop pentru tine insuti, nu exista senzatie de durere; experienta aceasta te imbogateste. Dragostea imbogateste pe oricine.
• Sotii spun ca isi iubesc sotiile, insa este vorba numai despre dominare. Sunt atat de gelosi, atat de posesivi, cum pot sa iubeasca? Sotiile sustin ca-si iubesc sotii, dar douazeci si patru de ore pe zi le fac viata un iad; prin toate mijloacele cu putinta isi reduc sotii la ceva urat. Sotul tinut sub papuc este un fenomen urat.
• In forma ei cea mai pura, dragostea inseamna impartasirea bucuriei. Nu cere nimic in schimb, nu asteapta nimic, si atunci cum poti suferi? Cand nu te astepti la nimic, nu exista posibilitatea de a suferi. In schimb, orice vine este binevenit si, daca nu vine nimic, este bine si asa. Bucuria ta a fost aceea de a da, nu de a primi. Mai mult poti sa iubesti la mii de kilometri distanta; nici macar nu este nevoie sa fii prezent fizic.
• Dragostea este un fenomen fizic; placerea carnala este fizica. Ego-ul este psihologic; dragostea este sprirituala. Alfabetul dragostei este acela pe care va trebui sa-l inveti. Va trebui sa incepi cu inceputul, de la zero; altfel vei avea de suferit de fiecare data. Si reaminteste-ti, cu exceptia ta, nimeni altcineva nu este raspunzator. Numai tu poti sa te ajuti.Dragostea poate sa faca din viata ta o mare sarbatoare – insa numai dragostea, nu si placerea trupeasca, nu si ego-ul, nu si posesivitatea, nu si gelozia, nu si dependenta.
• 
• 
  
• MITURI DESPRE IUBIRE
• Mit – Avem nevoie de altcineva pentru a fi compleţi.
• Fapt – Suntem compleţi în interiorul nostru. Să simţi asta înseamnă să fii conştient(a).
•  
• Mit – Trebuie să îi iubim pe ceilalţi mai mult decât ne iubim pe noi înşine.
• Fapt – Trebuie să ne iubim mai întâi pe noi pentru a-i putea iubi pe ceilalţi. Şi nu-i putem iubi mai mult decât pe noi înşine.
•  
•  Mit – Avem nevoie de relaţii intime pentru a experimenta dragostea.
• Fapt – Lumea e plină de oameni şi creaturi şi cauze care vor primi dragostea noastră şi care ne vor permite să experimentam bucuria de a iubi.
•  
• Mit – Există o limită la cât de mult poţi iubi.
•  Fapt – Dragostea este în expansiune: cu cât oferi mai mult, cu atât eşti mai capabil(a) să iubeşti. Limita eşti doar tu!
•  
• Mit – Dragostea poate răni.
• Fapt – Doar egoul nostru poate fi rănit. Sufletul nostru nu poate fi rănit atunci când oferă dragoste, chiar dacă această dragoste nu ne este împărtăşită. Când te simţi rănit(a), nu dragostea te-a rănit, nu iubirea, ci neînţelegerea ei. Ceilalţi nu sunt posesiunea noastră!
•  
• Mit – Dragostea necondiţionată înseamnă să stai cu cineva chiar dacă acea persoană îţi face rău.
• Fapt – A părăsi o relaţie care îţi provoacă durere este tot un act de dragoste. Trebuie să te iubeşti pe tine însuţi suficient de mult pentru a ieşi dintr-o relaţie care nu merge. Această e cea mai bună dovadă de dragoste pe care o poţi face pentru binele tuturor celor implicaţi.
•  
• Mit – Există doar o persoană şi numai una perfectă pentru noi.
• Fapt – Dacă acceptăm acest mit, ne punem singuri piedici. Prin această convingere îi aşezam pe alţii pe un piedestal. Adevărul e că fiecare dintre noi suntem capabili să avem relaţii fericite şi împlinite, nu doar cu un singur tip de persoană. Dacă se termină o relaţie, lasă loc pentru o altă. Maeştrii spirituali se apropie de perfecţiune, căci ei sunt în armonie cu întreg Universul, primesc  căci ei sunt în armonie cu întreg Universul, primesc şi oferă dragoste necondiţionat, natural.
•   
• Mit – Când o relaţie se încheie, dragostea se sfârşeşte.
• Fapt – Chiar dacă o relaţie se termină, dragostea pe care ai dăruit-o ţi-a îmbogăţit sufletul şi a făcut o diferenţă în lume. Acea dragoste a avut un impact care va dăinui pentru totdeauna. Dragostea nu începe şi nu se sfârşeşte cu o relaţie. Ea se experimentează, se elevează, se rafinează pe sine prin relaţii şi este aceeaşi în legătură cu toate: cu partenerul de viaţă, cu animalul favorit, cu serviciul, cu natura, cu muzică, cu dansul…
• Iubirea, în funcţie de nivelul de conştiinţă al persoanei, se manifestă că dependenţa, independenţa sau interdependenţă.
• Gândeşte-te puţin, când vei plecă din lumea această, tot ce iei cu ţine este dragostea şi înţelepciunea. Iar pentru a avea ce lua, trebuie să trăieşti în prezent, în dragoste şi înţelepciune. Tu trăieşti ?