Deseori ne miram de faptul ca desi stapanim tehnicile de comunicare si stim sa ne argumentam foarte clar opiniile, rezultatele nu sunt cele scontate. Ne intelegem greu cu prietenii si colegii iar de multe ori ajungem sa ne certam cu ei si sa rupem relatiile in mod, aparent, inexplicabil.De ce ni se intampla asta? Pentru ca nu stim sa il ascultam si pe celalalt, raspunde Dr. David Burns specialist in managementul relatiilor,
"O comunicare defectuoasa presupune o atitudine gresita fata de partenerul de dialog. Mai precis il tratezi din start pe cel din fata ta ca pe un adversar si privesti ceea ce ar trebui sa fie un parteneriat ca pe o competitie", explica acesta.
Dr. Burns ne prezinta o lista de greseli de comunicare pe care obisnuim sa le facem, mai ales atunci cand suntem foarte nervosi, greseli pe care ar trebui sa le evitam daca vrem sa avem relatii de succes.
Care sunt aceste greseli?
Insisti continuu ca numai tu ai dreptate.
Esti convins ca de vina pentru problema creata este doar celalalt.
Refuzi sa admiti ca si tu poti avea defecte sau poti gresi.
Te victimizezi, acuzandu-l pe celalalt de atitudini dictatoriale.
Folosesti un limbaj violent si agresiv pentru a-l pune pe celalalt in inferioritate.
Reactionezi la critici tot cu critici, escalandand conflictul.
Iti ataci partenerul sub centura, de exemplu pe teme personale.
Schimbi subiectul daca nu iti convine si reamintesti vechile neintelegeri.
Adopti o atitudine mult prea defensiva, luand totul asupra ta.
Te plangi ca ai incercat tot posibilul dar nicio solutie nu a mers.
Negi ca problema te afecteaza desi esti foarte suparat din cauza ei.
In loc sa asculti ce spune celalalt, te apuci sa ii dai sfaturi sau sa il ajuti cu de-a sila.
Refuzi sa spui ce crezi, te astepti ca celalalt sa stie ce simti tu.
Refuzi sa comunici si iesi trandind usa.
Invata sa asculti
Dr. Burns spune ca cei care se regasesc in multe din situatiile prezentate mai sus ar trebui sa invete in primul rand sa asculte.
"Empatia este prima caracteristica a unei bune comunicari. Trebuie sa fim mai atenti si la punctul de vedere al celuilalt, sa ne punem in pielea lui", explica el.
In al doilea rand, trebuie sa invatam sa ne exprimam corect sentimentele. In loc sa tinem in noi si sa negam ca ceva anume ne afecteaza sau dimpotriva, sa ii aruncam celuilalt in fata tot ce simtim adoptand o atitudine agresiva, ar trebui sa spunem deschis ce credem si simtim, dar pe un ton linistit si convingator.
Nu in ultimul rand, ar fi bine sa invatam sa ii tratam pe cei din jur cu respect, amabilitate si bunavointa chiar daca ne simtim pe moment frustrati sau chiar foarte afectati in amorul propriu. In fond, sunt prietenii nostri, noi i-am ales, sau sunt colegii de serviciu alaturi de care ne petrecem cea mai mare parte a zilei.
În îndepărtatul şi gigantul univers va străluci pentru mine,în amintirea mea, pierdută printre mii de alte stele. Eu sunt o fiinţă, un om cu sentimente. Un om care încearcă să-şi croiască un drum în viaţă, un om care încearcă să-i dea vieţii rost,sunt un suflet printre milioane de alte suflete.
DRAGOSTEA NU E O HARTIE
Dragostea nu are o definitie, dragostea nu e text. Oamenii simpli iubesc, oamenii prosti iubesc, oamenii cu imaginatie iubesc, oamenii fara imaginatie iubesc. Bogatii iubesc, saracii iubesc. Bolnavii iubesc, sanatosii iubesc. Filozofii iubesc si muncitorii iubesc.
… ca unii, incearca, in nimicnicia lor sa exprime in cuvinte ce simt, bravo lor. Incercarea moarte n-are. Ca unul sau altul s-a apropiat mai tare de ‘a defini’ dragostea amalgamand cuvinte si adancind misterul, ducandu-i pe nas pe cei inzestrati cu alte calitati in afara de imaginatie, bravo si acestora. Suntem departe de a intelege ceva (sa sublinieze cineva pentru mine partea cu ‘Suntem departe’), dar ne straduim.
O picătură din ploaia gândurilor mele, o rază de soare din sufletul meu, Şi cu parfumul inspiraţiei mele, să-ţi rămână în amintire…
Sunt un suflet călător rătăcind de dor…Sufletul meu e precum un calendar…Rătăcesc în noapte şi răsfoiesc filele calendarului sufletului meu.În frumuseţea nopţii…în liniştea tăcerii aştept să pot păși înspre locul iubirii veșnice…Aştept în tăcere… să se aştearnă uitare peste vise strivite sub doruri prinse printre rădăcini de copaci renăscuţi.Ascult în tăcere cum… se strivesc speranțele peste zilele rupte din calendarul sufletului.Privesc în tăcere prin… ochiul rănit de uitare, cum se leagănă o lacrimă neplânsă.Sper în tăcere, ca… între ieri și azi să cadă nopţi adormite pe cărările de mâine.Închid amintiri în ultim fulg de nea, șterg urmele anotimpurilor netrăite din sufletul adormit printre tăceri.Opreşte-te la poarta sufletului meu,lasă-ți razele curate și pure să-mi fie lumină în fereastră de suflet,picură din stropii înfloririi peste fiecare gând născut din iubire,adu-mi prospețimea și curajul înnoirii peste mugurii iubirii! Pe cărări de dor, la margini de timp, plâng iubiri uitate în buzunarul nopților risipite printre umbrele căzute peste lume. Se frâng speranțe alergând pe cărări de vise ascunse printre urmele iernii trecute şi reci. Se aprind tăcute primăveri printre flori.Sunt un călător prin viaţă…şi mă opresc la poarta inimii tale! Ascultă melodia iubirii ţesută printre flori în nopți cu stele argintii! Când pierzi drumul spre inima mea, ține-te după fluturii ce zboară pe cărări cu flori renăscute.
Străbat în adâncul sufletului meu…caut… focul….E întuneric…e frig în suflet fără căldură.Pornesc prin frigul sufletului meu în căutarea focului să ardă din nou speranţa la viaţă.Acel foc e soarele din trupul meu…E noapte şi frig caut focul soarelui să mă readucă la viaţă.Cărările sufletului sunt ca un labirint mă cânt şi mă plâng după focul soarelui meu.Îmi e dor de aceea lumină şi mă cutremură gândul să nu se stingă flacăra primită o dată mai demult…Încet o apuc uşor prin cărările labirintului….Mă simt desculţă şi dezbrăcată.În visul meu nebunesc voi gasi focul,mă va încălzi şi mă va hrăni…mă va face caldă…Cu mâinile deşir ceaţa groasă din faţa mea.E o ceaţă lăptoasă şi cenuşie.În această ceaţă tremură multe gânduri şi mă trag în toate părţile.Ceaţa este un desiş de întrebări şi frecuşuri ale minţii mele…Mă clatină,noduri groase,ca nişte funii,temeri din poveştile cenuşii mai demult….Caut cerul dar nu îl văd de ceaţa deasă…şi nu-mi văd stelele mele care până nu demult îmi cântau.Nu zăresc luna….dar mi-e dor de focul soarelui meu.În noaptea asta se face naşterea unei noi zile şi a unui nou timp….este o margine…O muchie de unde trebuie să sar odată, că nu mai vreau nodurile astea din drum…Asta e marginea şi mă duc să o dau focului când îl voi găsi.Merg… nu văd nici o cărare, nici un drum. Unde e focul soarelui meu?Îmi aduc aminte de lemnul meu…Un lemn mângâietor. Îl gĂsesc în suflet şi îl aprind. Fumul lui dulce şi tare, pătrunzând până în inimă şi mai departe, curge ca un sânge în mine. Mă umple şi iese prin răsuflare. Se varsă şi pe drum, ca o apa albastră. Şi mă ajută să văd. Începe o carare. Se taie ca o potecă mergând în sus, pe aer. Urc pe potecă şi îmi cânt. Îmi cânt încet mi-e mai uşor aşa. Oboseala mă poate adormi şi frigul mă poate amorţi. Într-un fel sunt ca fetiţa cu chibriturile, doar că am aprins numai un lemn… pe care l-am stins apoi, să-i sorb fumul sacru. Şi sunt în mers, în drum, în căutare. Nu am ramas între cărările labirintului. Mă duc să-mi găsesc focul, să-mi hrănesc şi să-mi cresc flacăra. Ca să nu-mi fie niciodată frig…Poteca duce acum printr-o pădure a sufletului din imensul labirint. Aici pomi înfloriţi şi păsări, acolo trunchiuri răsucite. Sunt şi bucăţi de zid şi pietre sparte, semne ale unor străbateri şi lupte mai vechi… Sunt toate bucaţi din viaţa mea, înşirate pe drum, să le mai vad o dată.Sunt în noaptea vederilor şi alegerilor… nu e singura şi nici ultima.Sorb încă puţin din fumul lemnului cel drag. Aprind, sting şi respir… Păşesc încet, cu inima în tâmple, în palme şi pe buze. Mi se fac ochii degete, să pipăi dincolo de pietrele sufletului… Mă lasă să văd doar când intru în cerc.În flăcările roşu-albastre-aurii joacă lumina cea dorită, cea plânsă cu atâta dor, căldura sufletului a vieţii mele… Sângele-mi goneşte, strigând de bucurie.Îmi vine să alerg, să îngenunchez…. alerg, ajung la margini, apoi îngenunchez, cu mâinile înfipte între flăcări. Mi-e de jar dragostea, pot să ard şi să mă fac scrum, focul cel viu. Mă asez în căldura visului şi-n miezul de iubire plină şi densă, arzătoare… împlinirea visului nebunesc, prin care îmi reiau puterea de a răsuci şi arde ceţurile şi nodurile. Dar focul soarelui meu este păzit.Păzitorul focului. Omul din multe vise… O fi el? Ştiu privirea asta…L-am mai văzut,prin vis, între feliile din “visul nopţii”, încreţitura dinspre tâmple, jocul ochilor plini de zâmbet… de săgeata câte unei desluşiri. E lângă foc. Şi văd privirea, care ţine bolta luminoasă deasupra focului şi mă învăluie cu cald şi drag.Mă aplec şi sorb din foc cu palmele,aşezându-mi căldura în pântece, în inima şi între ochi.Mă umplu de căldură şi putere, de vârtejul visului. Mă ridic, uşor ameţită… Privesc. Păzitorul îsi arată chipul dintr-o parte.Un profil de vultur, ochi de om cu flacăra… Mă apropii încet, primind în fiecare pas bătaia caldă a inimii pământului, şi mă aşez. Simt locul cald sub mine, respir aerul cald, sorb luminile curgând din flăcări…Simt…focul sufletului meu acum îmi e bine.Din dreapta îmi vine o adiere nouă, încă neştiută până acum. Nu ştiam cum e mirosul unui om al flăcării…asemeni fumului din lemnul meu cel drag. Mici luminiţe, scântei de departe. Liniştea bună şi lumina aurie cern tot ce aş putea vedea.Mă întorc în mine, mă cuibăresc mai bine lângă foc şi lângă. Mă gust în starea mea cea noua şi mă răsfăţ, ca sub o plapuma de bine. În timp ce miŞc pe dinĂuntru, simt caldura…..Focul soarelui meu…O să-mi aşez focul viu în sânge. Să simt mirosul lui, să aud lemnul, să ascult poveştile din foc.Să întâmpin Soarele. Bucuria zilei, vărsătorul luminii, izvorul focului ceresc.Mulţumesc umbrei că m-a învăţat cum să mă ridic, să ies din frig şi să îmi caut focul. Să îl găsesc şi să mi-l port apoi încă o zi, încă un răsărit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu